Scrisoare către Adrian Tudor

Dragă Adrian,

Dacă în urmă cu vreo patru sezoane cineva mi-ar fi spus că într-o zi vei purta tricou de „tigru”, i-aş fi răspuns că îi lipseşte măcar o doagă. Tu erai ditamai vedetă, iar BC Mureş era o echipă micuţă, fără prea mari pretenţii. Nu ştiu dacă îţi aminteşti, dar pe atunci la Târgu-Mureş era o perioadă foarte romantică, în care prima spiritul de echipă şi mai ales fair-play-ul, iar rezultatele erau pe plan secund. Ceea ce până la urmă l-a costat pe antrenorul de atunci, Mihai Corui.

Anii au trecut, iar pe la echipă s-au perindat şi alţi tehnicieni. Plus mai mulţi jucători de certă valoare, aşa cum eşti tu. De aceea îmi doream, la fel ca foarte mulţi suporteri, să te văd mai multe minute pe parchet în acest sezon. Eşti bun, ştii ce să faci cu mingea şi uneori pasele pe care le oferi coechipierilor par desprinse din manualele de baschet. Sunt încântător de perfecte, iar publicul din „Junglă”, avid după spectacol, savurează acest lucru.

Deşi de la „epoca Mihai Corui” s-a scurs ceva timp, îmi place să cred că spectatorii încă apreciază spiritul de fair-play. Nu uita acest aspect, Adrian. Spun asta pentru că gestul pe care l-ai făcut în ultimul minut al meciului de miercuri cu Piteşti nu îţi face deloc cinste. Ai pasat adversarului într-un moment cheie al jocului, iar când antrenorul a cerut timp de odihnă te-ai „răzbunat” pe un scaun de pe banca de rezerve, pe care l-ai lovit puternic cu piciorul.

Baschetul nu e fotbal, la fel cum tu nu eşti Sorin Cârţu să comiţi asemenea gesturi. Eşti mult mai fin decât el. Sportivitatea e esenţială, Adrian, pentru că ea face diferenţa dintre un jucătoar foarte bun – aşa cum eşti tu în prezent – şi unul de excepţie, aşa cum ai putea deveni în viitorul foarte apropiat…

Alex Toth (zi-de-zi.ro)

Leave a Reply