Archive for December 12, 2011

Când 1 nu se divide cu 2000

Printre atâtea meciuri, derby-uri şi scandări ne pierdem uneori în mulţimea din sală sau în faţa televizorului. Apoi, cu mintea calmă a celui care a fost fericit sau nefericit de ai săi “băieţi”, căutăm prin statistici să vedem care a jucat azi “super tare” sau care a fost mână moartă.

Mă leg şi eu de statistică. Dar una matematică. Am fost la Timişoara cu Sibiu, am trăit meciul de lângă bancă, acolo unde tensiunea e mai mare, unde parchetul tremură când “băieţii” dau cu adversarii de pământ, când antrenorul urlă mai tare decât un tenor pe final de melodie. Am învăţat la şcoală, în generală, că numerele se pot analiza din mii de perspective. 101, aşa cum a arăta tabela sălii Olimpia la final de meci se poate descompune în felul următor: 10 – numărul de redute doborâte la rând de timişoreni în toamna asta, sau numărul căpitanului, aclamat de sală chiar dacă nu a fost cel mai bun din echipă. Şi 1 – piscul cel mai înalt din clasament, acolo de unde alb-violeţii se uită la adversari.

Dar matematica mea nu ţine cont de 10. Ci doar de 1. Şi UNUL. Am trăit sâmbătă seara ceea ce orice unii visează prin alte părţi, m-am fericit şi am gustat din plin din roadele muncii altora. Sâmbătă seara, din locul de unde odinioară dăinuia sufletul ultraşilor, o mână de copii au fost portavocea unui spirit şi a unui oraş! Un grup de ţânci, veniţi să îi vadă pe “ai lor” au dat tonul către TOATĂ SALA, TOATĂ SALA! Iar sala le-a ascultat vocile tinere şi pline de entuziasm şi a scandat TI-MI-ŞOA-RA, TI-MI-ŞOA-RA!

Aici nu e vorba de galerii, de spectatori, de statul ca la teatru, de Popescu, de una sau de alta. Cu toţii, prezenţi sau absenţi, au fost, poate fără să îşi dea seama, martorii unei împliniri!

În urmă cu 6 ani, pe terenul arid de spectatori al baschetului timişorean, Dragan Petricevic şi o mână de jucători au început să are, să ude şi să cultive un cult. Spiritul, aşa cum spunea cel plecat acum acolo, “la cămile”, nu trebuia învăţat. “Îl simţi sau nu!“. Ani la rând, toţi cei care s-au perindat şi au transpirat în tricoul violet au strâns sudoarea muncii lor şi au picurat-o acolo, în tribună. Ani la rând, băncile de lemn şi mai apoi scaunele albastre din Olimpia au început să îşi găsească tot mai mulţi ocupanţi. Iar când a venit vremea, totul a fost stropit cu seva de câştigători din cupa Cupei câştigate. Atunci, au dat primii mugurui în Olimpia.

Acum, doi ani mai târziu, mugurii au prins glas! Şi-au înălţat aripile tinere până în înaltul sălii. Şi-au întins frunzele de un verde aprins peste întreaga tribună şi au dat tonul pentru că, deşi sunt în mare parte alţii cei care transpiră acum, aveau nevoie de un strop de încurajare.

Dragan a plecat spunând şi pe treapa avionului că şi-a dorit mai mult ca orice să lase ceva în urmă la Timişoara. Nu a luat titlul mult visat, dar sâmbătă a primit poate cel mai frumos TITLU din lume. Ceea ce el şi toţi cei care au făcut parte din familia Elba Timişoara au început să planteze într-un oraş în care baschetul nu era un scop, a înflorit atât de frumos! Cei de ACUM s-au îngrijit, aşa cum au ştiut, cu bune şi cu rele, să ude mugurii şi să păstreze scaunele pline. E şi meritul lor. E meritul vechii gărzi, din 85 încoace, că a ţinut terenul viu şi fertil. E meritul tuturor celor care au simţit baschetul în Timişoara şi i-au dedicat măcar un strop de pasiune.

Sâmbătă seara, 6 ani de baschet s-au contopit în 1 singur moment de nota 10! 1 moment a unit 2000 de oameni!

Dragan, ţi s-au făcut copiii mari! Voi, cei din galerie… Pe lângă voi au crescut, cu ochii mari la tobele şi steagurile care fluturau mereu pe acorduri de violet. De la voi au învăţat să strige “toată sala, toată sala”. Bravo vouă! I-aţi educat frumos în spiritul pe care îl cultivaţi! Acum, sunt şi copiii voştri, aşa că au nevoie de voi, acolo, cu gândul şi inima la alb-violet!

Timişoara, o mână de copii îţi simte spiritul şi îţi cântă numele într-o sală. Elba, spiritul tău trăieşte! BC Timişoara, ai grijă de el!

foto: opiniatimisoarei.ro