Archive for December 2011

Cum ştim când “merge” treaba la CSU Sibiu ?

Un contrast al sezonului 2010/2011(stânga) şi prima parte a ediţiei actuale de campionat(dreapta). :) Pozele sunt realizate de către fotoreporterul nostru: Andor Marton.

Cum se realizează afacerile în “era Facebook”

Foarte interesant este faptul că Matt Gibson este suspendat, până în martie 2012, pentru dopaj şi nu ar putea evolua nicăieri până atunci, însă el încearcă să-şi găsească o echipă. De asemenea Scott era sub contract cu Gaz Metan Mediaş :)

Notă: Ivan Asanin este un impresar cu care lucrează mai multe echipe din România.

O imagine face cât 1.000 de cuvinte!

Într-adevăr, aşa e!

Super-reportaj despre Adrian Bejan pe gsp.ro

gsp.ro publică astăzi un reportaj despre Adrian Bejan, un fost jucator de baschet din Galați care în 1969 a câștigat o bursă de studiu în SUA și peste ani a ajuns ”somitate în materie de inginerie, fiind şi creatorul unei teorii privind organizarea naturii, cu aplicaţii în evoluţia sportului”

Era o societate de oameni bine crescuţi. Iar la Galaţi formam un grup de indivizi culţi, liceeni, studenţi, familişti, nu golani. Nu făceam dezastre prin hoteluri sau pe teren, ştiam limbi străine, în deplasări ne luam în sacoşă cărţile sau cursurile. Făceam antrenament de multe ori pe la 11 seara, fiindcă sala era necesară pentru o grămadă de sporturi şi abia atunci ne venea rîndul, spune cel ce este și membru al Academiei Române.

Întreg materialul îl puteți citi aici.

Scrisoarea unui fan al lui CS Otopeni catre cei din club

Aceste text a fost publicat de Radu Emil Mihai pe pagina de facebook a lui Catalin Voiculescu si reprezinta un strigat al unui suporter catre conducerea unui club a carui viata in Divizia A se pare ca se numara deja in ore!

Din ce in ce mai “bine”. Ne-am retras de la juniori 23, urmeaza seniorii peste doua etape.
Adio BASCHET OTOPENI. Imi luati ce aveam mai drag in sport in orasului nostru. Super cadou de Craciun. Sigur vina este impartita dar voi afla adevarul?
Pacat. Acum cativa ani, Otopeni era unul din cele mai infloritoare orase din Ilfov si nu numai. Acum vin altii din urma. Ex. Chiajna. Acolo se poate. Si sala noua, si stadion nou, si echipe in A la baschet si fotbal etc. etc. La noi nu mai sunt bani pentru sport. Tot respectul pentru realizarile din domeniul urbanismului si amenajarii a teritoriului, calitatea serviciilor, paza si ordine, activitati culturale s.a., dar chiar nu se poate salva sportul si mai ales baschetul.
Repet, imi va lipsi acest “mic lucru” din viata mea pentru care imi sacrificam sambetele sau alte zile din saptamana cand jucau baietii acasa, uneori chiar si in deplasare. Ce voi mai face in acele zile? Da voi privi la TV alte echipe si ma voi “consola” ca noi am ajuns unde am ajuns.
Nu acuz pe nimeni dar nici nu pot intelege cum sa ajuns la sacrificarea baschetului, acest sport in care fair play-ul este mai mult decat atat, unde pot veni sa asiste copii, tineri si tinere, femei si altii fara a pleca acasa cu “un vocabular nou de cuvinte pe care le aud in alte sporturi”.
DE CE? OARE VA MAI EXISTA BASCHET IN OTOPENI?
Pana atunci urez tuturor celor implicati in acest club, incepand de la director si pana la cei din administrativ, un Craciun Fericit, un An Nou mai bun in care sper sa ne revedem cat mai curand.

PS:
Acest mesaj vreau sa ajunga la toti cei din club (chiar si jucatori), la D-l Primar, la Primariei si la Consiliului Local

Când 1 nu se divide cu 2000

Printre atâtea meciuri, derby-uri şi scandări ne pierdem uneori în mulţimea din sală sau în faţa televizorului. Apoi, cu mintea calmă a celui care a fost fericit sau nefericit de ai săi “băieţi”, căutăm prin statistici să vedem care a jucat azi “super tare” sau care a fost mână moartă.

Mă leg şi eu de statistică. Dar una matematică. Am fost la Timişoara cu Sibiu, am trăit meciul de lângă bancă, acolo unde tensiunea e mai mare, unde parchetul tremură când “băieţii” dau cu adversarii de pământ, când antrenorul urlă mai tare decât un tenor pe final de melodie. Am învăţat la şcoală, în generală, că numerele se pot analiza din mii de perspective. 101, aşa cum a arăta tabela sălii Olimpia la final de meci se poate descompune în felul următor: 10 – numărul de redute doborâte la rând de timişoreni în toamna asta, sau numărul căpitanului, aclamat de sală chiar dacă nu a fost cel mai bun din echipă. Şi 1 – piscul cel mai înalt din clasament, acolo de unde alb-violeţii se uită la adversari.

Dar matematica mea nu ţine cont de 10. Ci doar de 1. Şi UNUL. Am trăit sâmbătă seara ceea ce orice unii visează prin alte părţi, m-am fericit şi am gustat din plin din roadele muncii altora. Sâmbătă seara, din locul de unde odinioară dăinuia sufletul ultraşilor, o mână de copii au fost portavocea unui spirit şi a unui oraş! Un grup de ţânci, veniţi să îi vadă pe “ai lor” au dat tonul către TOATĂ SALA, TOATĂ SALA! Iar sala le-a ascultat vocile tinere şi pline de entuziasm şi a scandat TI-MI-ŞOA-RA, TI-MI-ŞOA-RA!

Aici nu e vorba de galerii, de spectatori, de statul ca la teatru, de Popescu, de una sau de alta. Cu toţii, prezenţi sau absenţi, au fost, poate fără să îşi dea seama, martorii unei împliniri!

În urmă cu 6 ani, pe terenul arid de spectatori al baschetului timişorean, Dragan Petricevic şi o mână de jucători au început să are, să ude şi să cultive un cult. Spiritul, aşa cum spunea cel plecat acum acolo, “la cămile”, nu trebuia învăţat. “Îl simţi sau nu!“. Ani la rând, toţi cei care s-au perindat şi au transpirat în tricoul violet au strâns sudoarea muncii lor şi au picurat-o acolo, în tribună. Ani la rând, băncile de lemn şi mai apoi scaunele albastre din Olimpia au început să îşi găsească tot mai mulţi ocupanţi. Iar când a venit vremea, totul a fost stropit cu seva de câştigători din cupa Cupei câştigate. Atunci, au dat primii mugurui în Olimpia.

Acum, doi ani mai târziu, mugurii au prins glas! Şi-au înălţat aripile tinere până în înaltul sălii. Şi-au întins frunzele de un verde aprins peste întreaga tribună şi au dat tonul pentru că, deşi sunt în mare parte alţii cei care transpiră acum, aveau nevoie de un strop de încurajare.

Dragan a plecat spunând şi pe treapa avionului că şi-a dorit mai mult ca orice să lase ceva în urmă la Timişoara. Nu a luat titlul mult visat, dar sâmbătă a primit poate cel mai frumos TITLU din lume. Ceea ce el şi toţi cei care au făcut parte din familia Elba Timişoara au început să planteze într-un oraş în care baschetul nu era un scop, a înflorit atât de frumos! Cei de ACUM s-au îngrijit, aşa cum au ştiut, cu bune şi cu rele, să ude mugurii şi să păstreze scaunele pline. E şi meritul lor. E meritul vechii gărzi, din 85 încoace, că a ţinut terenul viu şi fertil. E meritul tuturor celor care au simţit baschetul în Timişoara şi i-au dedicat măcar un strop de pasiune.

Sâmbătă seara, 6 ani de baschet s-au contopit în 1 singur moment de nota 10! 1 moment a unit 2000 de oameni!

Dragan, ţi s-au făcut copiii mari! Voi, cei din galerie… Pe lângă voi au crescut, cu ochii mari la tobele şi steagurile care fluturau mereu pe acorduri de violet. De la voi au învăţat să strige “toată sala, toată sala”. Bravo vouă! I-aţi educat frumos în spiritul pe care îl cultivaţi! Acum, sunt şi copiii voştri, aşa că au nevoie de voi, acolo, cu gândul şi inima la alb-violet!

Timişoara, o mână de copii îţi simte spiritul şi îţi cântă numele într-o sală. Elba, spiritul tău trăieşte! BC Timişoara, ai grijă de el!

foto: opiniatimisoarei.ro

Scrisoare către Adrian Tudor

Dragă Adrian,

Dacă în urmă cu vreo patru sezoane cineva mi-ar fi spus că într-o zi vei purta tricou de „tigru”, i-aş fi răspuns că îi lipseşte măcar o doagă. Tu erai ditamai vedetă, iar BC Mureş era o echipă micuţă, fără prea mari pretenţii. Nu ştiu dacă îţi aminteşti, dar pe atunci la Târgu-Mureş era o perioadă foarte romantică, în care prima spiritul de echipă şi mai ales fair-play-ul, iar rezultatele erau pe plan secund. Ceea ce până la urmă l-a costat pe antrenorul de atunci, Mihai Corui.

Anii au trecut, iar pe la echipă s-au perindat şi alţi tehnicieni. Plus mai mulţi jucători de certă valoare, aşa cum eşti tu. De aceea îmi doream, la fel ca foarte mulţi suporteri, să te văd mai multe minute pe parchet în acest sezon. Eşti bun, ştii ce să faci cu mingea şi uneori pasele pe care le oferi coechipierilor par desprinse din manualele de baschet. Sunt încântător de perfecte, iar publicul din „Junglă”, avid după spectacol, savurează acest lucru.

Deşi de la „epoca Mihai Corui” s-a scurs ceva timp, îmi place să cred că spectatorii încă apreciază spiritul de fair-play. Nu uita acest aspect, Adrian. Spun asta pentru că gestul pe care l-ai făcut în ultimul minut al meciului de miercuri cu Piteşti nu îţi face deloc cinste. Ai pasat adversarului într-un moment cheie al jocului, iar când antrenorul a cerut timp de odihnă te-ai „răzbunat” pe un scaun de pe banca de rezerve, pe care l-ai lovit puternic cu piciorul.

Baschetul nu e fotbal, la fel cum tu nu eşti Sorin Cârţu să comiţi asemenea gesturi. Eşti mult mai fin decât el. Sportivitatea e esenţială, Adrian, pentru că ea face diferenţa dintre un jucătoar foarte bun – aşa cum eşti tu în prezent – şi unul de excepţie, aşa cum ai putea deveni în viitorul foarte apropiat…

Alex Toth (zi-de-zi.ro)

Un text bun despre fostele glorii ale Asesoftului!

Mărturisesc că, nefiind un fan al cronicilor publicate pe site-urile oficiale ale echipelor, am început să îl citesc pe Bogdan Chitic din întâmplare. Nu mai știu exact în ce context dar țin minte că mi-a placut foarte mult primul material citit. O cronică scrisă concis ce a punctat exact momentele decisive ale partidei respective, cu câteva referiri tehnico-tactice pe înțelesul tuturor cititorilor, adică o abordare pe care am mai întâlnit-o  în presa scrisă offline a ultimilor ani doar la trei jurnaliști.

Din păcate doi dintre ei, Adrian Popa și Vasile Racovițan, nu mai activează în domeniu și, din fericire al treilea, Adi Cojocaru, este un om de bază în echipa TotalBaschet.

Astăzi Bogdan publică pe site-ul Fair Play de Prahova un material excelent despre fostele vedete ale Asesoftului și drumul lor profesional după ce au renunțat la tricoul alb albastru.

Vă invit să citiți textul respectiv și să îl urmăriți în continuare pe Bogdan. Merită!

Juniori de perspectivă, o nouă rubrică pe totalbaschet.ro

TotalBaschet.ro lansează astăzi o nouă rubrică dedicată tinerilor jucători de perspectivă din baschetul românesc.

Dacă pentru evoluțiile bune din Divizia A acordăm etapă de etapă distincția de Juniorul etapei și clasificăm jucătorii români născuți după 1989 într-un top bazat pe media de eficiență și pe cea a minutelor jucate în fiecare rundă, de această dată ne vom îndrepta atenția spre juniorii sub 16 ani care încă nu aspiră la minute în Divizia A. Deocamdată ei se rezumă la a fi cât mai buni în categoria lor de vârstă pentru abia peste câțiva ani să ajungă să se desfășoare în fața camerelor de luat vederi pe prima scenă a baschetului românesc sau într-un alt campionat.

Primul astfel de jucător pe care vi-l aducem în atenție este Robert Lander, legitimat la LPS Pitești. Alegerea lui Robert pentru a deschide această serie care sperăm să se prelungească la infinit nu a fost făcută după vreun criteriu al valorii jucătorilor de vârsta sa (nu cred că i-a clasificat nimeni până acum) ci la recomadarea unui colaborator al site-ului care, inspirat de materialul lui Adi Cojocaru despre Casian Todorov, mi-a spus că știe și el un jucător la Pitești pe al cărui număr pariază. Astfel am ajuns să iau legătura cu Robert, apoi cu antrenorul său, Narcis Șufariu, și să pun ca la cap informațiile pentru a redacta materialul pe care îl puteți citi astăzi pe site.

Închei prin a vă îndemna să ne propuneți jucători pentru această serie de materiale, baschetbaliști de perspectivă care nu au ocazia de a fi prezenți atât de des în mass media precum sunt colegii sau colegele lor mai mari (da, vom scrie și despre fete!!!), ce evoluează în Diviziile A sau B și care merită să fie cunoscuți și dincolo de comunitățile din care provin.

Aștept propunerile voastre fie prin comentarii la acest post, fie pe site sau facebook. Iar dacă sunteți autorul unui astfel de articol nu ezitați să ni-l trimiteți pentru a-l publica pe site.