Archive for November 15, 2011

Pariez pe cifra 6!

Pe Casian l-a cunoscut în urmă cu aproximativ 3 ani la nu meci al celor de la CSS Bega Timişoara. Apoi, personal, vreun an mai târziu când l-am avut invitat într-o emisiune sportivă. Era primul nume pe care regretatul Mircea Albu îl rostea atunci când începea să înşire lista de jucători de la grupa sa. De acolo mi-a şi rămas în minte.

L-am reîntâlnit în câteva interviuri. Vorbea la fel de fluent şi de bine ca la 14 ani, chiar dacă acum a crescut. Un băiat blonduţ, carismatic, mai mereu zâmbitor, dar unul dintre acele tipuri de sportivi care SPUN ceva atunci când vorbesc, nu fac maraton de clişee şi vorbe goale.

Acum un an primea un premiu de “cea mai mare tânără speranţă” la o gală sportivă. Nu ştiu cât de mult a însemnat pentru el. Dar deşi ne cunoşteam de ceva vreme, refuza să îmi spună pe nume pentru că “am crezut că e deplasat şi poate întind prea mult coarda”. Mă lua cu “dumneavoastră”. A fost a doua oară când mi-a rămas în minte şi am început să îl apreciez şi mai mult pe puşti.

Sigur,există cu siguranţă foarte mulţi copii, tineri, sportivi care au bun-simţ, care sunt talentaţi, dar nu îi cunosc pe toţi, aşa că şi eu mă rezum la ceea ce am întâlnit. Iar acest puşti are ceva special.

Rolul primordial al jurnalistului este acela de a informa. Cel secundar, de a educa şi forma opinii către publicul său. Aş vrea să vă aduc la cunoştinţă faptul că la Timişoara există un băiat, de 16 ani, care nu iasă în mod evident în faţă, care îşi vede de treabă, munceşte mult şi are mentalitate de învingător. L-am văzut la ultimul meci cât de supărat era că echipa sa a pierdut. La patru zile după aceea spune că “a mai trecut, dar nu suport să pierd”. Un puşti blonduţ, talentat şi cu mult bun-simţ, care iubeşte baschetul şi nu postează pe facebook  “currently at Club X..”. E maniac după mingea portocalie şi vede în Zlatko Jovanovic un super-jucător. Adesea se inspiră de la el.

La ultimul meci a demonstrat că, deşi e printre cei mai mici din echipă, îi pasă mai mult de jocul colectiv decât de al lui, suferă la fiecare posesie pierdută şi nu îşi revine nici la patru zile după aceea.

Casian Todorov e doar un puşti de 16 ani care joacă baschet de plăcere. Şi asta se simte. Are minusuri specifice vârstei. Mai are multe de învăţat, dar aşa cum se spune, e vorba de “1% talent şi 99% muncă” pentru a deveni un mare sportiv.

Puştiule, anul acesta e şansa ta. Poţi să joci baschet, aşa cum ştii. Nu te va certa nimeni dacă greşeşti. Eşti aici ca să înveţi şi să creşti. Fă-o aşa cum ştii, aşa cum ai văzut la cei mari şi fii conducătorul de joc al propriului tău destin. Râmâi la fel de modest după victorii şi la fel de supărat după înfrângeri. Învaţă să iei ce e bun din fiecare eşec şi caută să nu te mulţumeşti niciodată cu puţin. Am încredere în tine! Nu caut să pun presiune, nici să te responsabilizez. E destinul tău şi în afară de câteva interviuri, o emisiune şi un premiu nu ne leagă nimic.

Simt doar că e momentul, ca jurnalist, să mă folosesc de această “putere” pentru a-i da un imbold unui tânar sportiv. Asta am învăţat să fac în cinci ani de presă şi nu mă dezic. Nu vreau să te compar cu nimeni. Aici nu suntem la fotbal, cu brilianţi, diamanţi, dodei şi prinţişori. Aş vrea să te compar cu tine. Aşa cum sper să fii peste zece ani. Acum, îmi permit doar un sfat…

Puştiule, îndrăzneşte să fii MARE!

PS: Cifra “6″  este numărul cu care Casian Todorov evoluează la BC Timişoara II

Rolul antrenorului secund în Divizia A :)

După cele petrecute etapa trecută la Mediaş toată lumea se întreba care este rolul antrenorului secund în Divizia A masculină de baschet. Total Baschet a aflat o zi mai târziu şi vine cu răspunsul:

Materialul este un pamflet şi trebuie tratat ca atare!