Archive for October 2011

“It is a good question!”

Motivul pentru care acest material a ajuns pe blog şi nu pe site îl constituie faptul că a fost o greşeală pe care am comis-o.

Sâmbătă seară la Sala Sporturilor din Târgu Mureş, CSM Oradea conducea cu 6 puncte formaţia gazdă, 77-83, iar tabela indica 11 de secunde rămase. Nemanja Maric transformase ambele libere de care dispunea, iar mureşenii trebuiau să repună mingea în teren moment în care Virgil Stănescu a strigat către bancă “time-out”, însă cei de pe margine nu au schiţat niciun gest.

A urmat conferinţa de presă la care a participat şi Deri Csaba. L-am întrebat pe antrenorul gazdelor de ce nu a cerut timp de odihnă cu 11 secunde rămase de disputat când era condus cu -6 puncte şi mi-a răspuns următoarele:

Nu le-am folosit pe toate cele trei ? Poate … nu ştiam că mai am încă un time-out, sincer. Cred că am folosit toate cele trei timpuri de odihnă. Poate când am cerut eu au cerut şi cei de la Oradea şi le-a acordat lor minutul de pauză şi aşa poate am avut, însă nu am ştiut de el. “It is a good question!” (nr. e o întrebare bună)

Cu alte cuvinte antrenorul principal al echipei mureşene nu ştia dacă mai are sau nu timp de odhină deşi finalul de meci se anunţa (şi a şi fost) foarte echilibrat.

În fine, greşeala mea a fost faptul că nici eu nu ştiam dacă Deri Csaba mai dispunea de un time-out sau nu. După conferinţa de presă am fugit la masa oficială unde mi s-a comunicat faptul că nu mai putea beneficia un minut de odihnă. E adevărat, am greşit, însă chiar dacă sunt subiectiv eu am o scuză :)

Cazul Hardy sau goana după senzaţional …

Prin acest articol doresc să vă atrag atenţia pentru că, din păcate, puţin dintre noi cunosc faptul că “nu tot ce zboară se mânâncă”.

În ultima perioadă jurnaliştii din toată România au pus de o parte fotbalul şi şi-au îndreptat atenţia spre baschet. Aţi ghicit, nu este vorba de vreo performanţă a unui jucător, de un eveniment major sau cucerirea unei competiţii ci de decesul lui Chauncey Hardy. Pentru că au exploatat la maxim subiectul şi nu mai au ce scrie despre drama sportivului american, presa din România a început să o dea în bazaconii. Adică ceva de genul: hai să scriem acelaşi lucru de 2 ori, însă diferit, că “se citeşte”.  Dovada e următoarea: (gsp.ro)

“This is one of those times in life where you understand an expression”

Luna august a anului 2011 a fost una profilică pentru baschetul feminin românesc având în vedere faptul că Oradea (4-14 august) a organizat una dintre cele mai importante competiţii juvenile: Campionatul European U18 feminin Divizia A, în timp ce  Aradul (11-21 august) a fost gazda Campionatului European U16 feminin Divizia B.

După ce FIBA a anunţat locaţiile de disputare ale Campionatelor Europene 2011, scouteri şi-au frecat mâinile de bucurie deoarece împuşcau doi iepuri dintr-o singură lovitură. Mai exact stăteau câteva zile la Oradea să urmărească U18 şi apoi plecau la Arad pentru a vedea la lucru şi categoria U16. Mulţi dintre ei au venit cu maşinile şi au rămas uimiţi, în timp ce noi ne-am cam făcut de ruşine. Dovada o aveţi mai jos:

O dovadă de profesionalism tot mai rar întâlnită …

Lipsa bunului simţ în lumea media şi între jurnalişti este principalul motiv care m-a determinat să scriu aceste rânduri. Cu siguranţă veţi crede că în următoarele paragrafe am să critic pe cineva, aşa cum am făcut-o de fiecare dată când am simţit că este nevoie. Ei bine, dacă credeţi acest lucru vă înşelaţi amarnic.

Deşi este un lucru normal să menţionezi sursa, însă deoarece lucrurile normale par să lipsească tot mai mult din peisaj, doresc să îi mulţumesc pe această cale comentatorului sportiv Ştefan Lecca. De ce ? Este foarte simplu: Pentru că a menţionat sursa în timpul partidei de luni seară, transmisă de DIGI SPORT 1, dintre BC Miercurea Ciuc şi BC Mureş Târgu Mureş  (în speţă www.totalbaschet.ro) atunci când a vorbit despre o declaraţie pe care antrenorul Laszlofy Botond ne-a acordat-o în urmă cu ceva vreme.

În ceea ce priveşte viitorul îţi doresc cât mai multe partide transmise şi multă baftă. Noi promitem că te vom ţine la curent cu ultimele noutăţi din baschetul intern şi extern pe www.totalbaschet.ro :)

Noi recorduri totalbaschet.ro !

Comunitatea TotalBaschet creşte pe zi ce trece! Dovadă sunt statisticile care înregistrează performaţe din ce în ce mai bune, din lună în lună. Zilnic site-ul nostru este accesat constant din Serbia, Anglia Costa Rica, Nigeria, Cipru, Turcia, Ungaria, Belgia, Franta, Spania, SUA ş.a .

În urmă cu două săptămâni site-ul Total Baschet a atins un nou nivel înregistrând recorduri la capitolele vizitatori unici, afişări şi vizite. Mai exact pe 09.10, 3.703 persoane au accesat site-ul rezultând 34.801 afişări şi 6.543 de vizite.

Un alt record l-a constituit şi cititorii care s-au aflat online în acelaşi timp - 109 simultan


Ceea ce nu este foarte îmbucurător (şi datorită acestui fapt materialul pe care îl citiţi acum a fost publicat aşa de târziu) este principalul motiv pentru care s-a izbutit acest record: decesul lui Chauncey Hardy. Este o dovadă clară a faptului că audienţa din România este în căutare de senzaţional şi din păcate nu poţi să educi lumea care doar astfel de ştiri citeşte (probabil dacă aş fi pus poze şi video-uri cu Gaddafi aş mai fi strâns în acest week-end vreo 500 de unici).

Tocmai de aceea site-ul Total Baschet dedică acest moment în memoria regretatului baschetbalist american !

Programul publicării articolelor principale

Pentru că fluxul de informaţii pe site-ul nostru este din ce în ce mai mare, dar şi pentru ca să accesaţi mai uşor articolele principale (importante) de pe site-ul nostru vă public, în cele ce urmează, programul publicării articolelor pe site-ul totalbaschet.ro

Avancronicile meciurilor la masculin: La ora 10:00 dimineaţa, cu o zi înaintea desfăşurării partidei
Avancronicile meciurilor la feminin: La ora 11:00 dimineaţa, cu o zi înaintea desfăşurării partidei
Cronicile meciurilor la masculin&feminin: În cel mai scurt timp posibil de la finalul partidei (maxim 2* ore)
Jucătorii etapei: În seara în care se desfăşoară ultimul meci dintr-o etapă
Juniorul etapei: Se publică luni respectiv joi(dacă e etapă intermediară)
Analiza etapei la feminin: Se publică luni respectiv joi(dacă e etapă intermediară)
Analiza etapei la masculin: Se publică marţi respectiv joi(dacă e etapă intermediară)
Topul U22 masculin: Se plublică miercuri respectiv vineri(dacă e etapă intermediară)

Dacă aveţi propuneri aştept mail-ul vostru la sabin.gherdan@totalbaschet.ro !

Claudiu Fometescu a decis să se întoarcă la “U” Mobitelco …

… cel puţin asta ne dăm seama din articolul redactat de către gsp.ro . Adevărul e că “Fome” a semnat sezonul trecut pe doi ani cu U Mobitelco, însă din câte ştiu eu primele două etape le-a jucat la CSM Bucureşti.

EDITORIAL. “Ce caută ăsta în România?”

Cupa Gazistul (Mediaş) 09.09.2011 – Ajunsesem târziu la Sala Sporturilor pentru că făceam ultimele retuşuri în Piaţa Regele Fedrinand din localitate înainte de debutul evenimentului Mediaş Streetball 2011. Era începutul sfertului patru, tabela indica 15 puncte avantaj în dreptul “gazdelor”. Pe parchet se aflau SCM U Craiova şi CSŞ Giurgiu, iar oltenii aveau victoria în buzunar. Atmosfera era una de vacanţă, cel puţin pentru proaspătul tehnician al “gazdelor”, Andelko Madic. Deşi era un meci amical, Theo Evans nu era mulţumit cu un asemenea rezultat şi forţa revenirea. Seals se afla la datorie cu acelaşi stil ce l-a consacrat: aruncările de trei puncte. Însă în aer plutea “ceva” ce influenţa în sens negativ ritmul jocului şi procentajele la aruncările de la mare distanţa: cred că acel “ceva” se numeşte “intersezon”. LeVar încearcă să reducă din handicap cu muuulte aruncări de trei puncte, însă mingea pare să nu vrea să intre în coş. Pe aceeaşi listă s-a înscris şi un jucător de culoare, o “faţă nouă” în Divizia A. “Trebuie să fie americanu` ăla căruia i-am greşit numele atunci când l-am anunţat ca şi noul transfer la Giurgiu”, îmi spuneam. Nu am rămas deloc impresionat de prestaţia sa. Am asistat la 0/4 x3 în acel sfert plus o tentativă de slam-dunk, singur cu panoul, eşuată în mod lamentabil (a dat cu mingea direct în buză – partea exterioară a inelului). Mi-a trecut prin gând “Ce caută ăsta în România, nu are nicio şansă”.

La finalul meciului stau de vorbă cu Theo Evans care îmi spune că se află la primul joc amical cu echipa şi că nu aceasta este adevărata faţă a echipei pe care o antrenzează. Tind să-l cred, deşi aveam în minte ultimele 8 minute din partia recent încheiată. Ziua următoare Giurgiu întâlneşte Dinamo Bucureşti şi partida se încheie cu victoria clară a bucureştenilor, 83-72. Nu am putut asista la meci însă am primit statistica la finalul zilei. De curiozitate mă uit la sportivul care nu mi-a lăsat o impresie prea bună în disputa cu Craiova. Primul pe listă cu numărul 4, “Shauncey H” – haha … mi-am zis, cel puţin nu sunt singurul care i-am greşit numele – 18 puncte, 2 pase decisive, 3 recuperări, 19 la eficienţă. Al doilea din echipă după Seals cu 25 de puncte. Nu mi s-a părut ceva ieşit din comun.

09.10.2011 - Fix o lună mai târziu, după ce vorbele lui Evans s-au adeverit în primele două etape din Divizia A: Giurgiu învinge în deplasare Craiova şi acasă pe Dinamo, aflu că Chauncey este bătut într-un club din Giurgiu pentru ca 15 ore mai târziu să se stingă din viaţă. Stau şi mă întreb … ce vină a avut ? …. “Ce a căutat ăsta în România ?”

Acum nu mai am cum să îi greşesc numele …

Sesizaţi vreo asemănare?

Ionel Banu

Marv Albert

Mike Breen

Din păcate, în acest sezon, este posibil să îl auzim mai mult pe primul decât pe cei din urmă :(

BasketFeminin.com a devenit noul partener TotalBaschet.ro

O vorbă din popor spune aşa: cine se aseamănă se adună. Începând de joi, 6 octombrie 2011, portalul Total Baschet a devenit partenerul celui mai citit şi accesat portal de baschet feminin din Belgia: www.basketfeminin.com . Aşadar dacă doriţi să le revedeţi la lucru pe sportivele care au cucerit aurul la Campionatul European U18 de la Oradea puteţi să accesaţi www.basketfeminin.com , site care transmite o mare parte din jocurile din prima ligă belgiană.