Text

Viorel Axinte – Cel care interpretează vocal imnul naţional al României la Arena Antonio Alexe

În acest material doresc să va fac cunoştiinţă cu Picky, pe numele său real Viorel Axinte, cel care interpretează vocal, meci de meci disputat în Arena Antonio Alexe din Oradea, imnul naţional de stat al României. Riscând să fiu considerat subiectiv, ţin să vă informez că Oradea este singurul loc din ţară (în ceea ce priveşte baschetul) unde imnul naţional este interpretat vocal .

Conform unui vechi proverb românesc, aşchia nu sare departe de trunchi. Acelaşi lucru îl spune şi despre Viorel care este un fost jucător de baschet şi unul dintre cei mai înfocaţi fani ai clubului de pe malul Crişului Repede. Tată de tripleţi, cel cunoscut în Oradea de majoritatea locuitorilor drept Picky vorbeşte despre cum a marcat 12 din 13 aruncări de trei puncte într-un meci disputat la Bucureşti respectiv despre ce l-a determinat să se apuce de muzică.

Întregul material cu Viorel Axinte vi-l redăm în cele ce urmează:

Pentru cei care nu te cunosc, te rog să te prezinţi. Te rog şi să ne spui de unde vine porecla de Picky.

Numele meu adevărat este Viorel Axinte, iar porecla de Picky vine de la bunica mea care mi-a spus aşa când aveam 3 ani. Nu ştiu de ce, însă aşa a rămas. Aşa mă ştie toată lumea. Sunt sigur că majoritate mă stiu cu numele de Picky decât de Viorel (râde). Doar familia îmi spune Viorel.

Ce face Picky în afara terenului de baschet ?

În afara terenului de baschet cânt, în timpul meu liber, cânt, în timpul meu de serviciu cânt. Practic asta fac: cânt!

Când ai avut primul contact cu baschetul ?

Primul contact cu baschetul a avut loc în clasa a 2-a. Domnul Gheorghe Cureş a venit la Şcoala Generală 8 să facă o selecţie. Mi-a plăcut şi am rămas la echipă. Am practicat baschetul până în clasa a 12-a.

Care a fost cea mai frumoasă amintire a ta de pe vremea când practicai acest sport ?

Cea mai plăcută amintire s-a consemnat la un turneu final de la Bucureşti când am marcat 12 aruncări de trei puncte din 13 încercări. Am jucat în sală la Steaua împotriva celor de la Steaua. Jucam cinci contra 10 (râde). Adică noi 5 contra ei 5 plus doi arbitri de pe teren şi trei de la masă. Nu am reţinut numele adversarilor dar ştiu că la CSŞ Bucureşti erau Paul Helcioiu, Bogdan Popescu. Îl mai ţin minte şi pe Tudor Dumitrescu care avea o mână incredibilă.

De ce te-ai lăsat de baschet ?

M-am lăsat pentru că am luat contactul cu muzica, aşa, din greşeală. Baschetul nu mi-a mers pentru că nu am prea fost băgat în seamă. Am văzut că din muzică ies mai mulţi bănuţi şi am decis să iau această cale. Adevărul e că îmi şi place.

Cum ai ajuns să interpretezi imnul naţional de stat înaintea meciurilor jucate de CSM Oradea ?

Pe vremea când jucam baschet noi ne antrenam şi cu fetele şi cu băieţii de la CSM. Atunci l-am cunoscut pe Şerban Sere cu care sunt foarte bun prieten. Şi uite aşa a venit propunerea. Şerban vrea să facă ceva foarte, foarte frumos la Oradea. Am zis că va fi ceva deosebit dacă punem în aplicare intonarea imnului naţional de stat în mod vocal. Nu ştiu cui i-a aparţinut ideea însă eu cu Şerban am decis. Oricum cert e că ideea cu Moş Crăciun îmi aparţine în totalitate (râde).

Ai de obicei emoţii ?

Tot timpul am emoţii, înaintea fiecărei prestaţii. Când vad sala plină nu îmi este foarte uşor, mai ales după greşeala făcută de Marcel Pavel. M-am documentat bine şi m-am pregătit cu tot imnul însă abia apoi am aflat că nu trebuie să cânt chiar tot imnul ci doar prima strofă (râde)

Cu cine ţii în Diviziai A ?

Este ceva clar … cu CSM Oradea (râde).

Şi dacă nu ar fi CSM Oradea ?

Dacă nu ar fi CSM aş ţine cu CSU Ploieşti. De de ? Pentru că fostul meu coleg şi actualul prieten, Levente Szijarto, joacă acolo.

Care este jucătorul tău din România şi din afara ţării ?

Jucătorul meu preferat este Nemanja Maric, iar din afară României este “the only one” Michael Jordan şi mai nou Kobe Bryant.

De cât timp eşti spectator în Arena Antonio Alexe ?

La meciurile Oradiei vin de o grămadă de timp. Veneam încă de pe vremea când Maric era coleg cu Djordjio Djordjici. Cred că din 2005.

Cine crezi că va câştiga Cupa României ?

Cupa României aş vrea să o câştige CSM Oradea însă e greu, pentru că va fi strâns.

Cine crezi că va câştiga campionatul ?

Campionatul cred că va fi câştigat de Cluj. Oradea va veni pe 2, iar Asesoftul pe 4, după Mediaş, care va încheia pe 3(râde).

Doreşti să transmiţi un mesaj iubitorilor de baschet ?

Suporterilor din toată ţara am să le transmit un singur mesaj: Iubiţi acest joc!

Dacă doriţi să aflaţi mai multe despre Viorel Axinte îi puteţi accesa blog-ul: http://blog.picky.ro (unde se regăsesc mai multe melodi) sau site-ul personal www.picky.ro .

Scrisoarea unui fan al lui CS Otopeni catre cei din club

Aceste text a fost publicat de Radu Emil Mihai pe pagina de facebook a lui Catalin Voiculescu si reprezinta un strigat al unui suporter catre conducerea unui club a carui viata in Divizia A se pare ca se numara deja in ore!

Din ce in ce mai “bine”. Ne-am retras de la juniori 23, urmeaza seniorii peste doua etape.
Adio BASCHET OTOPENI. Imi luati ce aveam mai drag in sport in orasului nostru. Super cadou de Craciun. Sigur vina este impartita dar voi afla adevarul?
Pacat. Acum cativa ani, Otopeni era unul din cele mai infloritoare orase din Ilfov si nu numai. Acum vin altii din urma. Ex. Chiajna. Acolo se poate. Si sala noua, si stadion nou, si echipe in A la baschet si fotbal etc. etc. La noi nu mai sunt bani pentru sport. Tot respectul pentru realizarile din domeniul urbanismului si amenajarii a teritoriului, calitatea serviciilor, paza si ordine, activitati culturale s.a., dar chiar nu se poate salva sportul si mai ales baschetul.
Repet, imi va lipsi acest “mic lucru” din viata mea pentru care imi sacrificam sambetele sau alte zile din saptamana cand jucau baietii acasa, uneori chiar si in deplasare. Ce voi mai face in acele zile? Da voi privi la TV alte echipe si ma voi “consola” ca noi am ajuns unde am ajuns.
Nu acuz pe nimeni dar nici nu pot intelege cum sa ajuns la sacrificarea baschetului, acest sport in care fair play-ul este mai mult decat atat, unde pot veni sa asiste copii, tineri si tinere, femei si altii fara a pleca acasa cu “un vocabular nou de cuvinte pe care le aud in alte sporturi”.
DE CE? OARE VA MAI EXISTA BASCHET IN OTOPENI?
Pana atunci urez tuturor celor implicati in acest club, incepand de la director si pana la cei din administrativ, un Craciun Fericit, un An Nou mai bun in care sper sa ne revedem cat mai curand.

PS:
Acest mesaj vreau sa ajunga la toti cei din club (chiar si jucatori), la D-l Primar, la Primariei si la Consiliului Local

Când 1 nu se divide cu 2000

Printre atâtea meciuri, derby-uri şi scandări ne pierdem uneori în mulţimea din sală sau în faţa televizorului. Apoi, cu mintea calmă a celui care a fost fericit sau nefericit de ai săi “băieţi”, căutăm prin statistici să vedem care a jucat azi “super tare” sau care a fost mână moartă.

Mă leg şi eu de statistică. Dar una matematică. Am fost la Timişoara cu Sibiu, am trăit meciul de lângă bancă, acolo unde tensiunea e mai mare, unde parchetul tremură când “băieţii” dau cu adversarii de pământ, când antrenorul urlă mai tare decât un tenor pe final de melodie. Am învăţat la şcoală, în generală, că numerele se pot analiza din mii de perspective. 101, aşa cum a arăta tabela sălii Olimpia la final de meci se poate descompune în felul următor: 10 – numărul de redute doborâte la rând de timişoreni în toamna asta, sau numărul căpitanului, aclamat de sală chiar dacă nu a fost cel mai bun din echipă. Şi 1 – piscul cel mai înalt din clasament, acolo de unde alb-violeţii se uită la adversari.

Dar matematica mea nu ţine cont de 10. Ci doar de 1. Şi UNUL. Am trăit sâmbătă seara ceea ce orice unii visează prin alte părţi, m-am fericit şi am gustat din plin din roadele muncii altora. Sâmbătă seara, din locul de unde odinioară dăinuia sufletul ultraşilor, o mână de copii au fost portavocea unui spirit şi a unui oraş! Un grup de ţânci, veniţi să îi vadă pe “ai lor” au dat tonul către TOATĂ SALA, TOATĂ SALA! Iar sala le-a ascultat vocile tinere şi pline de entuziasm şi a scandat TI-MI-ŞOA-RA, TI-MI-ŞOA-RA!

Aici nu e vorba de galerii, de spectatori, de statul ca la teatru, de Popescu, de una sau de alta. Cu toţii, prezenţi sau absenţi, au fost, poate fără să îşi dea seama, martorii unei împliniri!

În urmă cu 6 ani, pe terenul arid de spectatori al baschetului timişorean, Dragan Petricevic şi o mână de jucători au început să are, să ude şi să cultive un cult. Spiritul, aşa cum spunea cel plecat acum acolo, “la cămile”, nu trebuia învăţat. “Îl simţi sau nu!“. Ani la rând, toţi cei care s-au perindat şi au transpirat în tricoul violet au strâns sudoarea muncii lor şi au picurat-o acolo, în tribună. Ani la rând, băncile de lemn şi mai apoi scaunele albastre din Olimpia au început să îşi găsească tot mai mulţi ocupanţi. Iar când a venit vremea, totul a fost stropit cu seva de câştigători din cupa Cupei câştigate. Atunci, au dat primii mugurui în Olimpia.

Acum, doi ani mai târziu, mugurii au prins glas! Şi-au înălţat aripile tinere până în înaltul sălii. Şi-au întins frunzele de un verde aprins peste întreaga tribună şi au dat tonul pentru că, deşi sunt în mare parte alţii cei care transpiră acum, aveau nevoie de un strop de încurajare.

Dragan a plecat spunând şi pe treapa avionului că şi-a dorit mai mult ca orice să lase ceva în urmă la Timişoara. Nu a luat titlul mult visat, dar sâmbătă a primit poate cel mai frumos TITLU din lume. Ceea ce el şi toţi cei care au făcut parte din familia Elba Timişoara au început să planteze într-un oraş în care baschetul nu era un scop, a înflorit atât de frumos! Cei de ACUM s-au îngrijit, aşa cum au ştiut, cu bune şi cu rele, să ude mugurii şi să păstreze scaunele pline. E şi meritul lor. E meritul vechii gărzi, din 85 încoace, că a ţinut terenul viu şi fertil. E meritul tuturor celor care au simţit baschetul în Timişoara şi i-au dedicat măcar un strop de pasiune.

Sâmbătă seara, 6 ani de baschet s-au contopit în 1 singur moment de nota 10! 1 moment a unit 2000 de oameni!

Dragan, ţi s-au făcut copiii mari! Voi, cei din galerie… Pe lângă voi au crescut, cu ochii mari la tobele şi steagurile care fluturau mereu pe acorduri de violet. De la voi au învăţat să strige “toată sala, toată sala”. Bravo vouă! I-aţi educat frumos în spiritul pe care îl cultivaţi! Acum, sunt şi copiii voştri, aşa că au nevoie de voi, acolo, cu gândul şi inima la alb-violet!

Timişoara, o mână de copii îţi simte spiritul şi îţi cântă numele într-o sală. Elba, spiritul tău trăieşte! BC Timişoara, ai grijă de el!

foto: opiniatimisoarei.ro

Scrisoare către Adrian Tudor

Dragă Adrian,

Dacă în urmă cu vreo patru sezoane cineva mi-ar fi spus că într-o zi vei purta tricou de „tigru”, i-aş fi răspuns că îi lipseşte măcar o doagă. Tu erai ditamai vedetă, iar BC Mureş era o echipă micuţă, fără prea mari pretenţii. Nu ştiu dacă îţi aminteşti, dar pe atunci la Târgu-Mureş era o perioadă foarte romantică, în care prima spiritul de echipă şi mai ales fair-play-ul, iar rezultatele erau pe plan secund. Ceea ce până la urmă l-a costat pe antrenorul de atunci, Mihai Corui.

Anii au trecut, iar pe la echipă s-au perindat şi alţi tehnicieni. Plus mai mulţi jucători de certă valoare, aşa cum eşti tu. De aceea îmi doream, la fel ca foarte mulţi suporteri, să te văd mai multe minute pe parchet în acest sezon. Eşti bun, ştii ce să faci cu mingea şi uneori pasele pe care le oferi coechipierilor par desprinse din manualele de baschet. Sunt încântător de perfecte, iar publicul din „Junglă”, avid după spectacol, savurează acest lucru.

Deşi de la „epoca Mihai Corui” s-a scurs ceva timp, îmi place să cred că spectatorii încă apreciază spiritul de fair-play. Nu uita acest aspect, Adrian. Spun asta pentru că gestul pe care l-ai făcut în ultimul minut al meciului de miercuri cu Piteşti nu îţi face deloc cinste. Ai pasat adversarului într-un moment cheie al jocului, iar când antrenorul a cerut timp de odihnă te-ai „răzbunat” pe un scaun de pe banca de rezerve, pe care l-ai lovit puternic cu piciorul.

Baschetul nu e fotbal, la fel cum tu nu eşti Sorin Cârţu să comiţi asemenea gesturi. Eşti mult mai fin decât el. Sportivitatea e esenţială, Adrian, pentru că ea face diferenţa dintre un jucătoar foarte bun – aşa cum eşti tu în prezent – şi unul de excepţie, aşa cum ai putea deveni în viitorul foarte apropiat…

Alex Toth (zi-de-zi.ro)

Nu dau doi bani pe declaraţiile lui Gabriel Calancea!

Pe adresa de contact a site-ului am primit un mail din partea lui Rodinel Frăsineanu pe care o publicăm în cele ce urmează:

M-am convins de o parte din oamenii care activează în baschetul românesc. Dintre aceştia se distinge unul care răspunde la numele de Gabriel Calancea, cel cu care am stat faţă în faţă, în biroul său, pe data de 16 iulie, când am ajuns la un acord verbal în ceea ce priveşte preluarea unor echipe de baschet. Ne-am strâns mâinile şi stabilisem să ne auzim la telefon luna următoare pentru un răspuns ferm: “Dorim să colaboram, avem nevoie de antrenori, sunaţi-mă în 3-4 săptămâni. L-am sunat, dar în zadar, nu a mai răspuns. La sfârşitul lui august l-am contactat după un alt număr de mobil, a răspuns, normal, nu cunoştea numărul, şi a început să debiteze şedinte, bla, bla,bla, sunaţi-mă vineri. Si… Vineri nu a mai răspuns. Aşa că, “oamenii” de teapa lui nea Calancea e plină lumea baschetului. Aştia sunt, nişte indivizi fără coloană vertebrală, fără cuvânt, fără onoare. De fapt, poate le explicaţi voi ce înseamnă fair-play-ul!

Rodinel Frasineanu

Pariez pe cifra 6!

Pe Casian l-a cunoscut în urmă cu aproximativ 3 ani la nu meci al celor de la CSS Bega Timişoara. Apoi, personal, vreun an mai târziu când l-am avut invitat într-o emisiune sportivă. Era primul nume pe care regretatul Mircea Albu îl rostea atunci când începea să înşire lista de jucători de la grupa sa. De acolo mi-a şi rămas în minte.

L-am reîntâlnit în câteva interviuri. Vorbea la fel de fluent şi de bine ca la 14 ani, chiar dacă acum a crescut. Un băiat blonduţ, carismatic, mai mereu zâmbitor, dar unul dintre acele tipuri de sportivi care SPUN ceva atunci când vorbesc, nu fac maraton de clişee şi vorbe goale.

Acum un an primea un premiu de “cea mai mare tânără speranţă” la o gală sportivă. Nu ştiu cât de mult a însemnat pentru el. Dar deşi ne cunoşteam de ceva vreme, refuza să îmi spună pe nume pentru că “am crezut că e deplasat şi poate întind prea mult coarda”. Mă lua cu “dumneavoastră”. A fost a doua oară când mi-a rămas în minte şi am început să îl apreciez şi mai mult pe puşti.

Sigur,există cu siguranţă foarte mulţi copii, tineri, sportivi care au bun-simţ, care sunt talentaţi, dar nu îi cunosc pe toţi, aşa că şi eu mă rezum la ceea ce am întâlnit. Iar acest puşti are ceva special.

Rolul primordial al jurnalistului este acela de a informa. Cel secundar, de a educa şi forma opinii către publicul său. Aş vrea să vă aduc la cunoştinţă faptul că la Timişoara există un băiat, de 16 ani, care nu iasă în mod evident în faţă, care îşi vede de treabă, munceşte mult şi are mentalitate de învingător. L-am văzut la ultimul meci cât de supărat era că echipa sa a pierdut. La patru zile după aceea spune că “a mai trecut, dar nu suport să pierd”. Un puşti blonduţ, talentat şi cu mult bun-simţ, care iubeşte baschetul şi nu postează pe facebook  “currently at Club X..”. E maniac după mingea portocalie şi vede în Zlatko Jovanovic un super-jucător. Adesea se inspiră de la el.

La ultimul meci a demonstrat că, deşi e printre cei mai mici din echipă, îi pasă mai mult de jocul colectiv decât de al lui, suferă la fiecare posesie pierdută şi nu îşi revine nici la patru zile după aceea.

Casian Todorov e doar un puşti de 16 ani care joacă baschet de plăcere. Şi asta se simte. Are minusuri specifice vârstei. Mai are multe de învăţat, dar aşa cum se spune, e vorba de “1% talent şi 99% muncă” pentru a deveni un mare sportiv.

Puştiule, anul acesta e şansa ta. Poţi să joci baschet, aşa cum ştii. Nu te va certa nimeni dacă greşeşti. Eşti aici ca să înveţi şi să creşti. Fă-o aşa cum ştii, aşa cum ai văzut la cei mari şi fii conducătorul de joc al propriului tău destin. Râmâi la fel de modest după victorii şi la fel de supărat după înfrângeri. Învaţă să iei ce e bun din fiecare eşec şi caută să nu te mulţumeşti niciodată cu puţin. Am încredere în tine! Nu caut să pun presiune, nici să te responsabilizez. E destinul tău şi în afară de câteva interviuri, o emisiune şi un premiu nu ne leagă nimic.

Simt doar că e momentul, ca jurnalist, să mă folosesc de această “putere” pentru a-i da un imbold unui tânar sportiv. Asta am învăţat să fac în cinci ani de presă şi nu mă dezic. Nu vreau să te compar cu nimeni. Aici nu suntem la fotbal, cu brilianţi, diamanţi, dodei şi prinţişori. Aş vrea să te compar cu tine. Aşa cum sper să fii peste zece ani. Acum, îmi permit doar un sfat…

Puştiule, îndrăzneşte să fii MARE!

PS: Cifra “6″  este numărul cu care Casian Todorov evoluează la BC Timişoara II

“It is a good question!”

Motivul pentru care acest material a ajuns pe blog şi nu pe site îl constituie faptul că a fost o greşeală pe care am comis-o.

Sâmbătă seară la Sala Sporturilor din Târgu Mureş, CSM Oradea conducea cu 6 puncte formaţia gazdă, 77-83, iar tabela indica 11 de secunde rămase. Nemanja Maric transformase ambele libere de care dispunea, iar mureşenii trebuiau să repună mingea în teren moment în care Virgil Stănescu a strigat către bancă “time-out”, însă cei de pe margine nu au schiţat niciun gest.

A urmat conferinţa de presă la care a participat şi Deri Csaba. L-am întrebat pe antrenorul gazdelor de ce nu a cerut timp de odihnă cu 11 secunde rămase de disputat când era condus cu -6 puncte şi mi-a răspuns următoarele:

Nu le-am folosit pe toate cele trei ? Poate … nu ştiam că mai am încă un time-out, sincer. Cred că am folosit toate cele trei timpuri de odihnă. Poate când am cerut eu au cerut şi cei de la Oradea şi le-a acordat lor minutul de pauză şi aşa poate am avut, însă nu am ştiut de el. “It is a good question!” (nr. e o întrebare bună)

Cu alte cuvinte antrenorul principal al echipei mureşene nu ştia dacă mai are sau nu timp de odhină deşi finalul de meci se anunţa (şi a şi fost) foarte echilibrat.

În fine, greşeala mea a fost faptul că nici eu nu ştiam dacă Deri Csaba mai dispunea de un time-out sau nu. După conferinţa de presă am fugit la masa oficială unde mi s-a comunicat faptul că nu mai putea beneficia un minut de odihnă. E adevărat, am greşit, însă chiar dacă sunt subiectiv eu am o scuză :)

O dovadă de profesionalism tot mai rar întâlnită …

Lipsa bunului simţ în lumea media şi între jurnalişti este principalul motiv care m-a determinat să scriu aceste rânduri. Cu siguranţă veţi crede că în următoarele paragrafe am să critic pe cineva, aşa cum am făcut-o de fiecare dată când am simţit că este nevoie. Ei bine, dacă credeţi acest lucru vă înşelaţi amarnic.

Deşi este un lucru normal să menţionezi sursa, însă deoarece lucrurile normale par să lipsească tot mai mult din peisaj, doresc să îi mulţumesc pe această cale comentatorului sportiv Ştefan Lecca. De ce ? Este foarte simplu: Pentru că a menţionat sursa în timpul partidei de luni seară, transmisă de DIGI SPORT 1, dintre BC Miercurea Ciuc şi BC Mureş Târgu Mureş  (în speţă www.totalbaschet.ro) atunci când a vorbit despre o declaraţie pe care antrenorul Laszlofy Botond ne-a acordat-o în urmă cu ceva vreme.

În ceea ce priveşte viitorul îţi doresc cât mai multe partide transmise şi multă baftă. Noi promitem că te vom ţine la curent cu ultimele noutăţi din baschetul intern şi extern pe www.totalbaschet.ro :)

Programul publicării articolelor principale

Pentru că fluxul de informaţii pe site-ul nostru este din ce în ce mai mare, dar şi pentru ca să accesaţi mai uşor articolele principale (importante) de pe site-ul nostru vă public, în cele ce urmează, programul publicării articolelor pe site-ul totalbaschet.ro

Avancronicile meciurilor la masculin: La ora 10:00 dimineaţa, cu o zi înaintea desfăşurării partidei
Avancronicile meciurilor la feminin: La ora 11:00 dimineaţa, cu o zi înaintea desfăşurării partidei
Cronicile meciurilor la masculin&feminin: În cel mai scurt timp posibil de la finalul partidei (maxim 2* ore)
Jucătorii etapei: În seara în care se desfăşoară ultimul meci dintr-o etapă
Juniorul etapei: Se publică luni respectiv joi(dacă e etapă intermediară)
Analiza etapei la feminin: Se publică luni respectiv joi(dacă e etapă intermediară)
Analiza etapei la masculin: Se publică marţi respectiv joi(dacă e etapă intermediară)
Topul U22 masculin: Se plublică miercuri respectiv vineri(dacă e etapă intermediară)

Dacă aveţi propuneri aştept mail-ul vostru la sabin.gherdan@totalbaschet.ro !

EDITORIAL. “Ce caută ăsta în România?”

Cupa Gazistul (Mediaş) 09.09.2011 – Ajunsesem târziu la Sala Sporturilor pentru că făceam ultimele retuşuri în Piaţa Regele Fedrinand din localitate înainte de debutul evenimentului Mediaş Streetball 2011. Era începutul sfertului patru, tabela indica 15 puncte avantaj în dreptul “gazdelor”. Pe parchet se aflau SCM U Craiova şi CSŞ Giurgiu, iar oltenii aveau victoria în buzunar. Atmosfera era una de vacanţă, cel puţin pentru proaspătul tehnician al “gazdelor”, Andelko Madic. Deşi era un meci amical, Theo Evans nu era mulţumit cu un asemenea rezultat şi forţa revenirea. Seals se afla la datorie cu acelaşi stil ce l-a consacrat: aruncările de trei puncte. Însă în aer plutea “ceva” ce influenţa în sens negativ ritmul jocului şi procentajele la aruncările de la mare distanţa: cred că acel “ceva” se numeşte “intersezon”. LeVar încearcă să reducă din handicap cu muuulte aruncări de trei puncte, însă mingea pare să nu vrea să intre în coş. Pe aceeaşi listă s-a înscris şi un jucător de culoare, o “faţă nouă” în Divizia A. “Trebuie să fie americanu` ăla căruia i-am greşit numele atunci când l-am anunţat ca şi noul transfer la Giurgiu”, îmi spuneam. Nu am rămas deloc impresionat de prestaţia sa. Am asistat la 0/4 x3 în acel sfert plus o tentativă de slam-dunk, singur cu panoul, eşuată în mod lamentabil (a dat cu mingea direct în buză – partea exterioară a inelului). Mi-a trecut prin gând “Ce caută ăsta în România, nu are nicio şansă”.

La finalul meciului stau de vorbă cu Theo Evans care îmi spune că se află la primul joc amical cu echipa şi că nu aceasta este adevărata faţă a echipei pe care o antrenzează. Tind să-l cred, deşi aveam în minte ultimele 8 minute din partia recent încheiată. Ziua următoare Giurgiu întâlneşte Dinamo Bucureşti şi partida se încheie cu victoria clară a bucureştenilor, 83-72. Nu am putut asista la meci însă am primit statistica la finalul zilei. De curiozitate mă uit la sportivul care nu mi-a lăsat o impresie prea bună în disputa cu Craiova. Primul pe listă cu numărul 4, “Shauncey H” – haha … mi-am zis, cel puţin nu sunt singurul care i-am greşit numele – 18 puncte, 2 pase decisive, 3 recuperări, 19 la eficienţă. Al doilea din echipă după Seals cu 25 de puncte. Nu mi s-a părut ceva ieşit din comun.

09.10.2011 - Fix o lună mai târziu, după ce vorbele lui Evans s-au adeverit în primele două etape din Divizia A: Giurgiu învinge în deplasare Craiova şi acasă pe Dinamo, aflu că Chauncey este bătut într-un club din Giurgiu pentru ca 15 ore mai târziu să se stingă din viaţă. Stau şi mă întreb … ce vină a avut ? …. “Ce a căutat ăsta în România ?”

Acum nu mai am cum să îi greşesc numele …