În presă

Curierul Zilei face o jumătate de pas spre normalitate!

În toamna anului trecut sesizam cum publicația Curierul Zilei din Pitești copiază cuvânt cu cuvânt declarații primite în exclusivitate de redactorii totalbaschet.ro și nu precizeaza sursa.

Astăzi, Marius Duinea, redactorul care semna și textul din  septembrie 2011, revine cu un articol despre BCM U în care anunță numirea lui Alexandru Ziguli în funcția antrenorul secund al echipei. Articolul conține toate informațiile pe care Lucian Călinescu, colaboratorul totalbaschet.ro, le-a publicat pe site cu o zi înainte, plus declarația dată în exclusivitate de Ziguli Jr. De data aceasta Duinea încearcă să precizeze și sursa, doar că, nefiind obișnuit cu astfel de practici, uită să scrie numele complet al site-ului.

Acum nu ne mai supărăm, ci îl privim pe redactorul de provincie (din punct de vedere al comportamentului profesional) cu indulgența de care se dă dovadă în cazurile în care se constantă un progres cât de mic în drumul spre normalitate al unor oameni care se chinuie, dar nu pot.

Povestea lui ”Costi” Herold

Poli-sportivul suprem:

1. atletism : campion şi recordmen naţional la decatlon şi 110 m garduri; membru al echipei naţionale.
2. fotbal: jucător şi.golgeter în divizia B;
3. handbal în „11” : component al echipei naţionale şi participant la campionatele mondiale din 1937 în Germania;
4-5. volei şi baschet: jucător şi căpitan al celor două reprezentative ale ţării;
6. tir: locul III la campionatele naţionale la puşcă, poziţia culcat nerezemat, cu performanţa de 393 puncte din 400 posibile;
7. schi: campion la proba de patrulă militară;
8. canotaj : participant la campionatul orăşenesc la clasa gig-uri;
9. polo pe apă: portar în echipa Telefoane, participantă în campionatul orăşenesc;
10. tenis de masă: campion sindical al Capitalei la proba de dublu mixt, împreună cu Coca Bunescu;
11. tenis de cîmp: jucător categoria a Il-a în campionatul oraşului Bucureşti;
12. rugbi: jucător în echipa Telefoane;
13. scrimă: campion universitar al Capitalei la spadă şi sabie;
14. gimnastică: membru al echipei model a ANEF-ului în tabăra studenţească organizată cu prilejul Olimpiadei din 1936 la Berlin.

Povestea lui Constantin Herold o puteți citi AICI

Povestea lui Cătălin Baciu în presa din SUA

Cătălin Baciu a fost sâmbătă, 21 ianurie, subiectul unui reportaj din cotidianul Post and Courier.

Articolul prezintă, în stilul caracteristic presei americane, povestea jucătorului român aflat în cel de-al patrulea sezon alături de Clemson Tigers.

Materialul îl puteți citi aici.

Super-reportaj despre Adrian Bejan pe gsp.ro

gsp.ro publică astăzi un reportaj despre Adrian Bejan, un fost jucator de baschet din Galați care în 1969 a câștigat o bursă de studiu în SUA și peste ani a ajuns ”somitate în materie de inginerie, fiind şi creatorul unei teorii privind organizarea naturii, cu aplicaţii în evoluţia sportului”

Era o societate de oameni bine crescuţi. Iar la Galaţi formam un grup de indivizi culţi, liceeni, studenţi, familişti, nu golani. Nu făceam dezastre prin hoteluri sau pe teren, ştiam limbi străine, în deplasări ne luam în sacoşă cărţile sau cursurile. Făceam antrenament de multe ori pe la 11 seara, fiindcă sala era necesară pentru o grămadă de sporturi şi abia atunci ne venea rîndul, spune cel ce este și membru al Academiei Române.

Întreg materialul îl puteți citi aici.

Un text bun despre fostele glorii ale Asesoftului!

Mărturisesc că, nefiind un fan al cronicilor publicate pe site-urile oficiale ale echipelor, am început să îl citesc pe Bogdan Chitic din întâmplare. Nu mai știu exact în ce context dar țin minte că mi-a placut foarte mult primul material citit. O cronică scrisă concis ce a punctat exact momentele decisive ale partidei respective, cu câteva referiri tehnico-tactice pe înțelesul tuturor cititorilor, adică o abordare pe care am mai întâlnit-o  în presa scrisă offline a ultimilor ani doar la trei jurnaliști.

Din păcate doi dintre ei, Adrian Popa și Vasile Racovițan, nu mai activează în domeniu și, din fericire al treilea, Adi Cojocaru, este un om de bază în echipa TotalBaschet.

Astăzi Bogdan publică pe site-ul Fair Play de Prahova un material excelent despre fostele vedete ale Asesoftului și drumul lor profesional după ce au renunțat la tricoul alb albastru.

Vă invit să citiți textul respectiv și să îl urmăriți în continuare pe Bogdan. Merită!

CNAV are cel mai gras baschetbalist din România :)

Adrian Andronache este cel mai gras baschetbalist din România.

Conform site-ului oficial al Federației Române de Baschet jucătorul legitimat la CN Aurel Vlaicu din București cântărește nu ma puțin de 188 kg, fiind, de departe, cel mai gras baschetbalist ce activează în țara noastră.

În realitate, jucătorul născut pe 12 februarie 1995 cântărește mult mai puțin și arată așa:

Adrian Voinescu citește, dar nu citează!

Prezența lui Adrian Voinescu la microfonul TVR pentru a comenta meciurile de baschet din campionatul intern este un lucru ce merită salutat. Cunoscător foarte bun al fenomenului, Voinescu este vocea analistului care lipește mai mereu în România din cuplurile de comentatori, indiferent de sport.

Faptul că amintește pe timpul comentariului unui meci de declarații ale părților implicate fără a preciza pentru cine au fost date ele nu mai este deloc de lăudat. Așa s-a întâmplat la partida dintre Dinamo și BC Perla Harghitei când Adrian a amintit o declarație acordată de Laszlofy Botond, antrenorul ciucanilor, colegului meu Sabin Gherdan. Întrebat de reporter care crede că este principala armă a adversarilor, tehnicianul a spus numele lui Allen Durham și a precizat că îi va acorda o atenție sporită în apărarea acestuia. Comentatorul a observat cum ciucanii dublau în permanență la jucătorul lui Dinamo și a făcut referire la declarația mai sus amintită fără a preciza însă sursa.

Adrian, redacția totalbaschet.ro te roagă să îl suni pe Ștefan Lecca și să îl întrebi dacă este greu să citezi o sursă și implicit să respecți munca unor oameni care, uneori, contribuie cu informații la comentariile pe care le faceți la TV!

Asta dacă nu cumva a interzis Emil Hossu Longin tuturor comentatorilor TVR să amintească de site-ul care nu îi permite să își șteargă comentariile sau, pe vremea când jucai la Pitești, ai citit prea mult timp ziarul Curierul Zilei și stilul ți-a fost influențat de Marius Duinea.

Foto: Realitatea.net

Interviu cu Radu Diaconescu pe gsp.ro

GSP nu scrie des de baschet iar în puținele situații în care o face ne-a obișnuit să fie vorba despre e un eveniment tragic sau despre vreun can can.

De data aceasta însă publică, cu titlul ”Baschetul nostru e-n moarte clinică” și sub semnătura lui Ovidiu Ioanițoaia, un interviu cu Radu Diaconescu în care fostul mare baschetbalist român vorbește despre vița și familia sa din Canada, despre cum era atmofera la meciurile de baschet în anii ’70 și despre cât de dezamăgit este când vede starea actuală a acestui sport în românia.

Întreg intreviul îl puteți citi AICI.